Enoh s-a bucurat de o strânsă părtășie cu Domnul. De fapt, comuniunea sa cu Dumnezeu a fost atât de intimă, încât Domnul l-a transpus în glorie cu mult înainte ca viața sa pe pământ să se fi încheiat: „Prin credință a fost mutat Enoh de pe pământ, ca să nu vadă moartea. Și n-a mai fost găsit, pentru că Dumnezeu îl mutase. Căci înainte de mutarea lui, primise mărturia că este plăcut lui Dumnezeu.” (Evrei 11:5)
De ce a ales Domnul să îl mute pe Enoh? Cuvântul de deschidere al acestui verset ne spune foarte clar că a fost din cauza credinței sale. Mai mult, fraza finală ne spune că această credința a lui Enoh a plăcut lui Dumnezeu. Cuvântul rădăcină din greacă pentru „plăcut” înseamnă pe deplin unit, în totalitate agreabil, un întreg. Pe scurt, Enoh a avut cea mai apropiată comuniune posibilă cu Domnul de care s-ar putea bucura o ființă umană după cădere, iar această părtășie intimă a fost plăcută lui Dumnezeu.
Biblia ne spune că Enoh a început să umble cu Domnul după ce s-a născut fiul său, Matusalem. La vremea aceea, Enoh avea șaizeci și cinci de ani. Apoi a petrecut următorii 300 de ani în părtășie intimă cu Dumnezeu. Din cunoștințele noastre, acest om nu a făcut o minune, niciodată nu a dezvoltat o teologie profundă, niciodată nu a făcut vreun lucru mare demn de menționat în Scriptură.
În schimb, citim această descriere simplă a vieții omului credincios: „Enoh a umblat cu Dumnezeu.”
Cartea Evrei arată clar că Enoh a fost atât de strâns în legătura sa cu Tatăl, atât de aproape de El în comuniune, încât Dumnezeu a ales să-l aducă acasă la El. Domnul i-a spus lui Enoh, în esență: „Nu te pot duce mai departe în trup.! Pentru a-mi crește intimitatea cu tine, trebuie să te aduc alături de Mine!” Așa că l-a luat pe Enoh în slavă.
Cât de des ne rugăm pentru acel nivel de părtășie mai profundă cu Dumnezeu? Cât de des tânjim să ne întâlnim cu Dumnezeu? Viața lui Enoh este o mărturie minunată a ceea ce înseamnă să umblăm cu adevărat în credință și ar trebui să ne inspire la rugăciune și la un dor profund.