Unii învățători biblici afirmă că noi umblăm în necredință dacă cerem mereu și mereu același lucru. Aceasta este erezie! Dumnezeu ne poruncește să cerem, să căutăm și să batem ― să strigăm în cererile noastre sincere și eficiente (vezi Matei 7:7-8). De la începuturi, adevărații slujitori ai lui Dumnezeu au transformat promisiunile lui Dumnezeu în rugăciuni:
- Isus a știut că Tatăl Său Îi promisese toate lucrurile înainte de întemeierea lumii. Totuși Hristos petrecea ore în șir în rugăciune pentru ca voia lui Dumnezeu să se facă pe pământ. Chiar a spus o pildă pentru a ilustra perseverența în rugăciune, despre o „văduvă insistentă” care tot cerea dreptate de la un judecător până când a primit-o (Luca 18:1-8).
- Dumnezeu i-a dat lui Ezechiel profeții minunate cu privire la restaurarea lui Israel, promițând că ruinele națiunii vor deveni precum Grădina Edenului. Cu toate acestea Domnul i-a spus că acest cuvânt al Lui nu se va împlini fără rugăciune: „Iată în ce privință mă voi lăsa înduplecat de casa lui Israel”(Ezechiel 36:37). Cu alte cuvinte, „Ți-am făcut o promisiune, dar vreau ca tu să te rogi ca să se întâmple. Caută-Mă cu toată inima ta până vei vedea Cuvântul Meu împlinit. Eu voi izbăvi, dar întâi tu trebuie să ceri.”
- Dumnezeu i-a promis lui Daniel că după șaptezeci de ani Israel va fi restaurat. Când Daniel a văzut că anul pregătit de Dumnezeu vine, el ar fi putut să aștepte în credință ca Dumnezeu să împlinească acel cuvânt. În schimb, Daniel a căzut cu fața la pământ și s-a rugat timp de două săptămâni până a văzut că Domnul aduce totul la îndeplinire (Daniel 9: 24-27).
În Vechiul Testament preotul lui Israel purta încrustat în pieptar numele tuturor semințiilor lui Israel. Acest lucru însemna că nevoile poporului erau în mod continuu pe inima preotului în rugăciune. Ce imagine minunată! Îl reprezintă pe Hristos care ne poartă pe noi în inima Sa și prezintă nevoile noastre înaintea Tatălui. Dar este și o imagine a fiecărui creștin, o preoție împărătească, purtând nevoile altora în inimile noastre.