A cere, a revendica puterea care este în numele lui Christos nu e vreun adevãr teologic secret si complicat. În biblioteca mea exista cãrti scrise doar despre numele lui Isus. Autorii le-au scris spre a ajuta credinciosii sã înteleagã implicatiile adânci ascunse în numele lui Christos. Si totusi, majoritatea acestor cãrti sunt atat de "adânci," ca “depasesc” de-a dreptul cititorii.

Eu cred ca adevarul pe care ni s-a dat sa-l cunoastem despre numele lui Isus este asa de simplu, incat pana si un copil ar putea sã-l înteleagã. Cand aducem cererile noastre in numele lui Isus, trebuie sa fim pe deplin convinsi ca este întocmai ca si cum Isus însusi l-ar ruga pe Tatal. Poate va intrebati: ”Dar cum ar putea acest lucru sã fie adevãrat?” Dati-mi voie sa va explic.

Noi stim ca Dumnezeu a iubit pe Fiul. A vorbit cu Isus si l-a invatat în timpul sederii Lui pe pãmânt. Si Dumnezeu nu numai ca a auzit dar a si rãspuns fiecarei cereri pe care Fiul i-a fãcut-o. Isus a mãrturisit aceasta, spunând, "El întotdeauna ma asculta." Pe scurt, Tatal niciodatã nu i-a respins Fiului vreo cerere.

Astãzi, toti cei care se incred în Isus sunt îmbrãcati, ascunsi in Fiul. Iar cerescul Tata ne primeste la fel de îndeaproape, de intim, cum il primeste pe propriul Sau Fiu. De ce? Din cauza unitatii noastre spirituale cu Hristos. Prin moartea Sa la cruce si prin învierea Sa, Isus ne-a fãcut una cu Tatal. "Ca şi ei să fie una în noi, pentru ca lumea să creadă că Tu M-ai trimis...ca ei să fie una, cum şi noi suntem una, - Eu în ei, şi Tu în Mine; - pentru ca ei să fie în chip desăvârşit una, ca să cunoască lumea că Tu M-ai trimis, şi că i-ai iubit, cum M-ai iubit pe Mine” (Ioan 17:21–23).

Mai simplu pus, noi suntem acum rude, suntem o familie – suntem una cu Tatal, si cu Fiul. Noi am fost înfiati, cu drepturi depline de mostenire pe care le are orice copil. Acesta inseamna ca toatã puterea si resursele cerului ne-au fost nouã puse la dispozitie, prin Christos.

Rugaciunea “in numele lui Isus” nu este o formula. Nu este o fraza, o expresie a carei putere sta in faptul ca o rostesti. Puterea sta in credinta ca Isus ia cauza, problema noastra, si o sustine la Tatal pe baza a ceea ce a facut El pentru noi, a meritului Sau. El este Aparatorul, Avocatul nostru, el face solicitarea pentru noi. Puterea consta in a ne increde pe deplin ca Dumnezeu niciodata nu il respinge pe Fiul sau propriu, iar noi suntem beneficiarii credinciosiei absolute a Fiului Sau.
 

Avraam nu s-a clãtinat în credinta sa. Mai degrabã, el a fost “deplin încredinţat că Cel ce făgăduieşte (Dumnezeu) poate să şi împlinească” (Romani 4: 21). El si-a dat seama cã Dumnezeu poate sã facã ceva din nimic. Într-adevãr, Domnul nostru creeazã din nimic. Sã luãm aminte la Geneza: din nimic, Dumnezeu a creat lumea. Cu un singur cuvânt, El creeazã. Si poate sã creeze miracole si pentru noi, din nimic.

Când orice altceva dã gres - când ai epuizat toate planurile si încercãrile tale - atunci este timpul, momentul când trebuie sã lasi totul în bratul lui Dumnezeu. Este vremea sã renunti la ideea cã vei gãsi izbãvire în orice altã parte. Dupã aceea, odatã ce esti gata sã îti pui încrederea complet în El, trebuie sã îl vezi pe Dumnezeu nu ca pe olarul ce are nevoie de lut, ci ca si Creatorul care face lucrarea Sa din nimic. Si din nimic din ceea ce este din aceastã lume sau materialele ei, Dumnezeu va lucra prin cãi si mijloace pe care tu nici nu ti le-ai fi putut imagina vreodatã.

Cât de serios este Domnul în ce priveste încrederea noastrã în El în fata imposibilitãtilor? Gãsim rãspunsul la aceastã întrebare în povestirea lui Zaharia, tatãl lui Ioan Botezãtorul. Zaharia a fost vizitat de un înger care i-a spus cã sotia sa, Elisabeta, avea sã nascã un copil deosebit. Dar Zaharia – care era înaintat în vârstă, ca si Avraam – a refuzat sã creadã. Pentru el nu era suficientã numai promisiunea lui Dumnezeu.

Zaharia a rãspuns îngerului: “Din ce voi cunoaşte lucrul acesta? Fiindcă eu sunt bătrân, şi nevasta mea este înaintată în vârstă” (Luca 1:18). Cu alte cuvinte, Zaharia a socotit imposibilitãtile. El spunea, în esentã: “Asta nu e posibil. Trebuie să-mi dovedesti cum se va întâmpla asa ceva”.

Îndoiala lui Zaharia nu a plãcut Domnului. Îngerul i-a spus, “Iată că vei fi mut, şi nu vei putea vorbi, până în ziua când se vor întâmpla aceste lucruri, pentru că n-ai crezut cuvintele mele, care se vor împlini la vremea lor." (1:20).

Mesajul este clar: Dumnezeu se asteaptã ca noi sã ne încredem în El, când El ne vorbeste. De asemenea, Petru scrie: “Aşa că cei ce suferă după voia lui Dumnezeu, să-şi încredinţeze sufletele credinciosului Creator, şi să facă ce este bine”. (1 Petru 4:19. caracterele aldine apartin lui David Wilkerson).
 

“Şi, fiindcă n-a fost slab în credinţă, el nu s-a uitat la trupul său, care era îmbătrânit, - avea aproape o sută de ani, - nici la faptul că Sara nu mai putea să aibă copii.

Esenta credintei adevãrate, puternice, este gãsitã în acest verset unic. Dumnezeu îi promisese lui Avram că va avea un fiu, unul care avea să devină sãmânta multor natiuni. În mod remarcabil, Avraam nu a dat îndãrãt în fata acestei promisiuni, în ciuda faptului că avea o vârstă cu mult peste cea la care putea procrea. În loc de asta, când Avraam a primit acest cuvânt de la Domnul, ni se spune cã el “nu s-a uitat la trupul său, care era îmbătrânit... nici la faptul că Sara nu mai putea să aibă copii”.

Dacă stai să te gândesti, în mod normal, ar fi fost imposibil ca aceastã promisiune să fie îndeplinita. Dar Avraam nu a stãruit asupra imposibilului. In conformitate cu ce spune apostolul Pavel, patriarhul nici nu si-a pus problema de cum avea Dumnezeu sã-si pãstreze promisiunea. El n-a discutat în contradictoriu cu Dumnezeu “Dar, Doamne, eu nu mai pot procrea. Iar pântecele Sarei este mort, nu mai poate concepe viata. Sotia mea a trecut de vârsta, de perioada când mai putea avea copii. Asadar, cum vei face aceasta, Doamne?” În loc să-si pună asemenea întrebãri, Avraam nici “nu s-a uitat” la ele.

Faptul este că, atunci când Dumnezeu este la lucru, prelucrând credinta cuiva, credinta aceea este încercatã, prelucrată precum aurul, dar si rezultatele sunt că acea credintă este mai bunã decât aurul. El pune o sentintã de moarte mai întâi asupra oricaror resurse omenesti, adicã El închide usa oricărui rationament uman, surpasând orice fel de opinie rationalã.

Credinta care place lui Dumnezeu se naste într-un loc în care nu există posibilitatea conceperii vreunui semn de viatã. Si eu vorbesc aici de absenta oricãrui semn de viatã din punct de vedere al posibilitãtilor omenesti. Ma refer la faptul cã planurile făcute de mâna omului pot sã înfloreascã la început, ca dupã aceea sã moarã. Pentru moment, sperantele omului pot aduce alinare temporarã, dar în curând se prãbusesc, sporind sentimentul de neajutorare.

Ai fost vreodatã în faza asta, când totul este mort? Ai trãit momentul în care n-ai mai avut nici o posibilitate, nici o nădejde? Când nu poti spune nimănui si nimeni nu te poate ajuta, sfătui. Cerurile par să nu te audă, rugăciunile par să cadã la pãmânt.

Eu declar acum, îti spun cã acesta este Dumnezeu la lucru, momentul în care Dumnezeu lucreazã. Duhul Sãu lucreazã sã te facã sã încetezi a lua în considerare imposibilitãtile, imposibilul, să nu te mai uiti la căile si mijloacele omenesti, să nu te mai gândesti cum să iesi din situatia ta prin propriile tale puteri. Duhul Sfânt te îndeamnã: “Nu mai căuta ajutor la om. Si nu te mai concentra la cât de disperată crezi că e situatia ta. Acestea sunt doar obstacole în calea credintei tale”.
 

Vă recomand să vă puneţi un timp deoparte pentru a citi aceşti Psalmilor 142 şi 143 care vă vor încuraja credinţa.

Am fost interesat de ceea prin ce trecea David când a spus: „Când îmi este mâhnit duhul în mine, Tu îmi cunoşti cărarea” (142:3). El repetă acest lucru în versetul 143:4: „Îmi este mâhnit duhul în mine, îmi este tulburată inima înăuntrul meu.” De fapt, David Îi spune lui Dumnezeu: „Mă înec în necazul meu. Sunt atacat de duşmanii mei. Toate acestea mă doboară.” El a strigat către Domnul: „Ia aminte la strigătele mele, căci sunt nenorocit de tot...Scoate-mi sufletul din temniţă” (142:6-7).

Preaiubiţilor, aceste cuvinte sunte scrise de dragul nostru, pentru instruirea noastră. Aici găsim încurajare pentru toţi oamenii lui Dumnezeu care sunt copleşiţi de necazuri şi dureri. Unii sunt doborâţi de probleme financiare şi datorii. Numeroşi credincioşi cu greu pot trăi de pe o zi pe alta. Multe văduve şi cupluri în vârstă de-abia îşi duc traiul.

Deseori am fost acuzat de faptul că sunt prea trist, prea negativ. Oamenii spun că nimeni nu vrea să audă veşti rele, şi că ei preferă să nu asculte predicatori care vorbesc despre durere, suferinţă şi necazuri. Dar adevărul este că majoritatea din noi trăiesc într-o lume în care viaţa uneori poate fi absolut copleşitoare. La fel ca şi David, ne confruntăm cu un potop de necazuri şi nu ştim ce să facem mai departe. Ne confruntăm cu atacuri demonice ale lui satan împotriva credinţei noastre.

Însă anume în vremurile noastre de necaz noi învăţăm să-L căutăm pe Dumnezeu şi învăţăm să strigăm în durerea noastră. David a spus: „Îmi vărs necazul înaintea Lui, şi-mi povestesc strâmtorarea înaintea Lui” (142:2). „Ascultă-mă în credincioşia Ta” (143:1). Eşti tu chiar în acest moment copleşit de împrejurările din viaţa ta? Fă ceea ce a făcut David:

• „Îmi întind mâinile spre Tine; îmi suspină sufletul după Tine, ca un pământ uscat (143:6).

• „Nu-mi ascunde faţa Ta... Fă-mă s-aud disdedimineaţă bunătatea Ta, căci mă încred în Tine. Arată-mi calea pe care trebuie să umblu, căci la Tine îmi înalţ sufletul” (143:7-8).

• „Scapă-mă de vrăjmaşii mei, Doamne, căci la Tine caut adăpost. Învaţă-mă să fac voia Tas, căci Tu eşti Dumnezeul meu. Duhul Tău cel bun să mă călăuzească pe calea cea dreaptă! Pentru Numele Tău, Doamne, înviorează-mă; în dreptatea Ta, scoate-mi sufletul din necaz!” (143:9-11).

Fiţi încurajaţi. Dumnezeu ţine totul sub control! El va răspunde nevoilor voastre la timpul potrivit.
 

Motivul pentru care scriu aceste rânduri este de a vă reaminti că lupta pe care o duceţi acum nu este a voastră, ci a lui Dumnezeu. Dacă sunteţi unul din copiii Lui, puteţi fi siguri că satan „va fi furios pe voi.”

În 2 Cronici 20 o oştire mare a venit împotriva poporului lui Dumnezeu. Împăratul Iosafat şi oamenii săi şi-au îndreptat faţa să-L caute pe Domnul şi să postească. Împăratul a strigat la Dumnezeu cu o rugăciune cu care majoritatea din noi ne-am rugat uneori în călătoria noastră spirituală: „Căci noi suntem fără putere înaintea acestei mari mulţimi, care înaintează împotriva noastră, şi nu ştim ce să facem, dar ochii noştri sunt îndreptaţi spre Tine” (20:12). „Duhul Domnului a venit în mijlocul adunării...Nu vă temeţi şi nu vă înspăimântaţi...căci nu voi veţi lupta, ci Dumnezeu” (20:14-15).

Isaia a adresat următoarea avertizare tuturor forţelor satanice: „Pe cine ai batjocorit şi ai ocărât tu? Împotriva cui ţi-ai ridicat glasul, şi ţi-ai îndreptat ochii? Împotriva Sfântului lui Israel” (Isaia 37:23).

Dumnezeu i-a spus poporului lui Israel şi ne spune şi nouă astăzi: „Lupta nu se dă împotriva voastră. Este mânia lui satan îndreptată împotriva Mea, Domnul care locuieşte în voi.” Dumnezeu i-a spus lui satan: „Dar Eu ştiu când stai jos, când ieşi afară, când intri şi când eşti mânios împotriva Mea” (37:28).

Te întreb acum: unde se dă lupta ta? În căsătoria ta? Afacerea sau serviciul tău? Finanţele tale? Sănătatea ta? Se intensifică lupta ta de zi cu zi? Dacă ai o inimă pentru Isus şi o dorinţă de a te lipi de El, te vei confrunta cu furia iadului. Dar aceasta nu va fi lupta ta.

Poţi să sfârşeşti lupta ta rapid dacă alegi acest lucru, pur şi simplu renunţând şi cedând temerilor şi îndoielilor tale. Satan nu-i va deranja pe cei care abandonează încrederea lor în Domnul.

Da, lupta este a Domnului, dar şi noi avem partea noastră, aceea de a avea încredere şi de a crede promisiunile Sale în faţa disperării şi a ceea ce pare a fi imposibil. „Pentru ce zici tu, Iacove, pentru ce zici tu, Israele: „Soarta mea este ascunsă dinaintea Domnului, şi dreptul meu este trecut cu vederea înaintea Dumnezeului meu?” (Isaia 40:27).

Credinţa cere ca eu să dau toate problemele mele – toate situaţiile mele critice, toate temerile mele, toate îngrijorările mele – în mâna Domnului. Atunci când am făcut tot ce-am putut şi ştiu că lupta mea este peste puterile mele, eu trebuie să supun totul în mâinile Sale.

Domnul nostru ştie de furia lui satan, iar noi trebuie să credem cu adevărat că El va acţiona. El ne va conduce prin ape şi foc şi va pune pe fugă pe toţi duşmanii spirituali. Iată ce spune Cuvântul lui Dumnezeu privitor la ceea ce va face El: „Deci pentru сă eşti mânios împotriva Mea...a ajuns până la urechile Mele, voi pune veriga Mea în nările tale şi zăbala Mea între buzele tale, şi te voi face să te întorci pe drumul pe care ai venit” (Isaia 37:29).

Dacă vei sta ferm în credinţa ta – având încredere în El, odihnindu-te în promisiunile Sale, respingând toate minciunile lui satan care asaltează mintea ta – atunci să te aştepţi ca Dumnezeu să vină prin Duhul Său în situaţia ta şi să aducă un sfârşit neaşteptat pentru lupta ta. El va muta cerul şi pământul pentru a te elibera şi a croi o cale de ieşire. „El a pus capăt războaielor” (Psalmul 46:9).

Domnul i-a apărut lui Avram într-o zi şi i-a dat o poruncă incredibilă: „Ieşi din ţara ta, din rudenia ta, şi din casa tatălui tău, şi vino în ţara pe care ţi-o voi arăta” (Geneza 12:1).

Ce lucru uimitor. Dintr-odată, Dumnezeu a ales un om şi i-a spus: „Vreau ca să te ridici şi să pleci, lăsând totul în urmă: casa ta, rudele tale, chiar şi ţara ta. Vreau să te trimit într-un anumit loc şi Eu te voi îndruma cum să ajungi acolo.”

Cum a răspuns Avram la acest cuvânt incredibil de la Domnul? „Prin credinţă Avraam, când a fost chemat să plece într-un loc, pe care avea să-l ia ca moştenire, a ascultat, şi a plecat fără să ştie unde se duce” (Evrei 11:8).

Ce pusese la cale Dumnezeu? De ce ar fi căutat prin toate naţiunile un singur om, ca mai apoi să-l cheme să lase totul şi să plece într-o călătorie fără nici o hartă, fără nici o direcţie ştiută, fără nici o destinaţie cunoscută? Gândiţi-vă la ceea ce cerea Dumnezeu de la Avram. El niciodată nu i-a arătat cum avea să-i hrănească sau să-i susţină familia sa. El nu i-a spus cât de departe să meargă sau când avea să sosească. El i-a spus doar două lucruri la început: „Mergi” şi, „Îţi voi arăta calea.”

Dumnezeu i-a spus, în esenţă, lui Avram: „Începând cu această zi vreau ca să-Mi dai toate zilele tale de mâine. Va trebui să-ţi trăieşti restul vieţii tale punând viitorul tău în mâinile mele, zi de zi. Îţi cer ca să-ţi dedici viaţa unei promisiuni pe care ţi-o fac ţie, Avram. Dacă te vei dedica să faci acest lucru, te voi binecuvânta, te voi călăuzi şi te voi conduce spre un loc pe care niciodată nu ţi l-ai imaginat.”

Locul spre care dorea Dumnezeu să-l conducă pe Avraam este un loc în care El vrea să aducă pe fiecare membru al Trupului lui Cristos. Avraam este ceea ce cercetătorii Bibliei numesc un „om model”, cineva care serveşte drept exemplu pentru cum să umbli înaintea Domnului. Exemplul lui Avraam ne arată ce se cere de la toţi cei care caută să-i facă plăcere lui Dumnezeu.

Să nu înţelegeţi greşit, Avraam nu era un bărbat tânăr atunci când Dumnezeu l-a chemat să facă această dedicare. Probabil că el avea planuri pentru viitorul familiei sale, aşa că el trebuia să ia în considerare multe lucruri în timp ce cântărea chemarea lui Dumnezeu. Cu toate acestea, Avraam „a crezut pe Domnul, şi Domnul i-a socotit lucrul acesta ca neprihănire” (Geneza 15:6).

Apostolul Pavel ne spune că toţi cei care cred şi au încredere în Cristos sunt copiii lui Avraam. Şi, asemenea lui Avraam, noi suntem consideraţi neprihăniţi, deoarece noi ne ţinem de aceeaşi chemare de a ne încredinţa toate zilele noastre de mâine în mâinile Domnului.
 

Este spre folosul nostru atunci când Dumnezeu ne spune să ţinem minte ceva. Păstrând în memorie izbăvirile noastre din trecut ajută la creşterea credinţei noastre pentru ceea prin ce avem de trecut în acest moment.

Aveţi de făcut faţă unei crize? Aveţi un gigant ameninţător al unei probleme acasă, la serviciu sau în familia voastră? Singura cale de a face faţă unui gigant este a face ceea ce a făcut David: aduceţi-vă aminte de leul şi ursul. Anume astfel a fost în stare David să meargă împotriva lui Goliat fără frică: amintindu-şi de credincioşia lui Dumnezeu faţă de el în crizele lui din trecut.

Atunci când David s-a oferit ca voluntar pentru a lupta cu Goliat, „Saul a zis lui David: „Nu poţi să te duci să te baţi cu Filisteanul acesta…” David a zis lui Saul: „Robul tău păştea oile tatălui său. Şi când un leu sau un urs venea să-i ia câte o oaie din turmă, alergam după el, îl loveam, şi-i smulgeam oaia din gură… Aşa a doborât robul tău şi leul şi ursul; şi cu Filisteanul acesta, cu acest netăiat împrejur, va fi ca şi cu unul din ei” (1 Samuel 17:33-36).

David îşi dădea seama de pericolul de a merge împotriva lui Goliat. Nu era un oarecare novice, un copil naiv plin bravadă în căutarea unei lupte. Nu, David, pur şi simplu, ţinea minte izbăvirile sale din trecut. Iar în acel moment el şi-a privit duşmanul în ochi şi a spus: „Domnul, care m-a izbăvit din gura leului, şi din laba ursului, mă va izbăvi şi din mâna acestui Filistean” (17:37).

O mulţime de copiii ai lui Dumnezeu au de făcut faţă astăzi giganţilor din toate părţile. Cu toate acestea, mulţi se fac mici de frică. Te descrie aceasta pe tine? Ai uitat timpul când erai atât de bolnav, încât erai aproape de moarte, dar Domnul te-a ridicat? Îţi aminteşti de acel dezastru financiar când te gândeai: „Gata, sunt terminat”, şi totuşi Domnul te-a văzut în necazul tău şi te-a protejat până în ziua de azi?

Există multe lucruri pe care noi nu le înţelegem şi nu le vom înţelege până când nu vom fi acasă cu Isus. Dar eu cred în mod absolut că Dumnezeu poate vindeca şi că El are o cale de ieşire din orice situaţie. Întrebarea pentru noi este, „Unde găsim noi credinţa, curajul pentru a ne ridica şi a câştiga victoria în El?

Acestea vin numai atunci când ţinem minte leul şi ursul. Ele vin atunci când eşti în stare să-ţi aduci aminte de credincioşia incredibilă a lui Dumnezeu şi de victoriile din trecut pe care ţi le-a dat El. Nu poţi face faţă unui gigant până când nu eşti în stare să vezi şi să înţelegi maiestatea şi gloria lui Dumnezeu în viaţa ta.

Cât de repede uităm noi de marile eliberări ale lui Dumnezeu în vieţile noastre. Cât de uşor ne obişnuim cu minunile pe care El le-a făcut în vieţile noastre. Cu toate acestea, Biblia ne spune din nou şi din nou: „Amintiţi-vă de izbăvirea voastră.”

Atât de mult ne asemănăm cu ucenicii. Ei nu au înţeles minunile lui Cristos atunci când El, în mod supranatural, a hrănit miile cu doar câţiva peşti şi pâini. Isus a făcut această minune de două ori, hrănind o dată 5.000 de persoane, iar altă dată 4.000. Câteva zile mai târziu ucenicii au uitat de aceste evenimente.

Aceasta s-a întâmplat când Isus i-a avertizat cu privire la aluatul Fariseilor. Ucenicii credeau că el spunea acest lucru deoarece ei uitaseră să aducă pâine pentru călătoria lor. Dar Cristos le-a răspuns: „Tot nu înţelegeţi? Şi nici nu vă mai aduceţi aminte de cele cinci pâini pentru cei cinci mii de oameni, şi câte coşuri aţi ridicat?” (Matei 16:9-10).

Conform lui Marcu, Cristos a fost copleşit de faptul cât de repede ucenicii lui uitaseră. Isus a spus: „Tot nu pricepeţi şi tot nu înţelegeţi? Aveţi inima împietrită? Aveţi ochi şi nu vedeţi? Aveţi urechi şi nu auziţi? Şi nu vă aduceţi aminte deloc? Când am frânt cele cinci pâini la cei cinci mii de bărbaţi, câte coşuri pline cu fărâmituri aţi ridicat?” (Marcu 8:17-19).

Despre ce ne vorbesc aceste pasaje? Este clar că nici unul din ucenici nu s-a oprit să ia în considerare ce se întâmpla de fapt atunci când aveau loc acele minuni cu hrănirea miilor. Încercaţi să vă imaginaţi aceşti bărbaţi mergând printre mulţime ducând coşurile lor, împărţind pâini şi peşti care s-a înmulţit în mod miraculos în ochii lor. V-aţi gândi că acei ucenici ar fi căzut pe genunchi strigând: „O, Isus, într-adevăr eşti Domnul.” Îmi imaginez cum ei îi îndemnau pe oamenii cărora le slujeau: „Poftim, bucuraţi-vă de hrana miraculoasă trimisă din slavă. Isus ne-a dat-o.”

Ucenicii au văzut aceste minuni cu ochii lor, cu toate acestea, într-un fel oarecare, semnificaţia acestui lucru nu li s-a întipărit în minte. Ei nu au înţeles minunile şi la fel ca şi ei, tu şi eu uităm de minunile lui Dumnezeu în vieţile noastre. Izbăvirile de ieri sunt uşor uitate în mijlocul crizelor de astăzi.

De-a lungul ambelor Testamente citim: „Aduceţi-vă aminte de mâna puternică a Domnului care a făcut minuni pentru voi. Aduceţi-vă aminte de toate izbăvirile voastre din trecut.” Luaţi în considerare îndemnul lui Moise pentru Israel după minunea cu Marea Roşie: „Moise a zis poporului: „Aduceţi-vă aminte de ziua aceasta, când aţi ieşit din Egipt, din casa robiei; căci cu mâna puternică v-a scos Domnul de acolo…” (Exod 13:3).
 

Cineva care citeşte aceste rânduri are nevoie de atingerea lui Isus. Atunci când Domnul a slujit aici pe pământ El a vindecat şi restabilit pe cei chinuiţi doar atingându-Se de ei. Atunci când Isus s-a atins de mama lui Petru, „au lăsat-o frigurile.” El a atins sicriul băiatului mort şi acesta a revenit la viaţă. El a atins ochii orbilor şi aceştia au putut vedea. El a atins urechea unui om surd care, dintr-odată, a putut auzi. Părinţii şi-au adus copiii la Isus „ca să-Şi pună mâna peste ei.” Atingerea Lui blândă a schimbat totul. Mulţimile au adus persoane bolnave şi infirme şi Isus a găsit timp pentru a se atinge de ei toţi, vindecându-i.

Dacă-L cunoşti, cu adevărat, pe Domnul în mod personal, ai cunoscut şi ai simţit atingerea mâinii lui Isus. În vremuri de singurătate, de descurajare, de confuzie, vremuri aşa de dureroase şi nesigure, ai strigat din adâncul sufletului: „ Doamne Isuse, am nevoie de atingerea Ta. Am nevoie să simt prezenţa Ta. Vino, Isus, şi atinge sufletul meu însetat.”

Unii au nevoie de atingerea lui Isus asupra minţii lor. Satan a venit cu căpeteniile sale ticăloase pentru a hărţui şi împovăra mintea cu gânduri diabolice – gânduri de necredinţă, gânduri îndepărtate de Cristos, gânduri de frică, gânduri de nevrednicie, gânduri de nemulţumire faţă de Dumnezeu. Credincioşii sinceri pot spune că au experimentat aceste atacuri asupra minţii lor. Satan este hotărât să distrugă credinţa noastră şi dependenţa noastră de Domnul.

În Scriptură, atingerea lui Isus venea ca şi răspuns la un strigăt. Nu există nici o dovadă că El ar fi ignorat vreodată sau ar fi respins un astfel de strigăt. Şi El nu se va întoarce de la strigătul tău, ci va răspunde cu îndurare la nevoia ta. În Matei 8 citim despre un lepros care a venit la El spunând: „Doamne, dacă vrei, poţi să mă curăţeşti.” Isus şi-a întins mâna şi s-a atins de El, spunând: „Da, vreau, fii curăţit!” Îndată a fost curăţit de lepra lui.”

Găseşte un loc în singurătate astăzi cu Isus şi spune-I ce a spus leprosul: „Doamne, Tu poţi. Curăţeşte-mă.” Apoi aşteaptă ca Cel care nu se uită la faţa omului, să te atingă şi să te vindece în mintea, trupul, sufletul şi duhul tău. Mâna Domnului este întinsă spre tine, dar El aşteaptă acel strigăt în nevoie, strigăt după ajutor, care este şi un strigăt de aşteptare.

„Egiptenii ne-au chinuit, ne-au asuprit, şi ne-au supus la grea robie. Noi am strigat către Domnul, Dumnezeul părinţilor noştri. Domnul ne-a auzit glasul, şi a văzut asuprirea, chinurile şi necazurile noastre. Şi Domnul ne-a scos din Egipt cu mână tare şi cu braţ întins, cu arătări înfricoşătoare, cu semne şi minuni. El ne-a adus în locul acesta, şi ne-a dat ţara aceasta, ţară în care curge lapte şi miere” (Deuteronom 26:6-9).
 

Duhul Sfânt m-a îndemnat să citesc Exod 12 care conţine relatarea eliberării lui Israel din Egipt.

Pe uşa fiecărei case a israelitenilor sângele unui miel era uns pe uşori şi pe pragul de sus al uşii. Acesta trebuia să-l protejeze pe poporul lui Dumnezeu de îngerul morţii care avea să treacă pe acolo. Atunci când a venit ziua respectivă, o mulţime de israeliţi au ieşit din robie, incluzând 600.000 de bărbaţi plus femei şi copii. „Tocmai în ziua aceea, toate oştile Domnului au ieşit din ţara Egiptului” (Exod 12:41).

În următorul capitol m-am oprit la versetul 3 care spune: „Căci cu mâna puternică v-a scos Domnul de acolo” (Exod 13:3). Poporul lui Dumnezeu a fost eliberat numai prin puterea Domnului, nu prin căi omeneşti.

David afirmă: „Dumnezeu este cetăţuia mea cea tare, şi El mă călăuzeşte pe calea cea dreaptă... El şi-a întins mâna de sus din înălţime, m-a apucat, m-a scos din apele cele mari; m-a izbăvit de protivnicul meu cel puternic, de vrăjmaşii mei care erau mai tari decât mine... El este un scut [apărător] pentru toţi cei ce caută adăpost în El” (2 Samuel 22:33, 17, 18, 31).

Credinţa şi puterea noastră ar putea slăbi, dar în momentele noastre de slăbiciune Dumnezeu ne-a dat promisiuni minunate de a ne reînnoi şi de a ne întări:

• „Tu mă încingi cu putere pentru luptă” (2 Samuel 22:40).

• „Cei slabi sunt încinşi cu putere” (1 Samuel 2:4).

• „Domnul dă tărie poporului Său, Domnul binecuvântează pe poporul Său cu pace” (Psalmul 29:11).

• „Dumnezeul lui Israel dă poporului Său tărie şi mare putere. Binecuvântat să fie Dumnezeu!” (Psalmul 68:35).

• „Nu mă lepăda la vremea bătrâneţii... Voi spune lucrările Tale cele puternice, Doamne, Dumnezeule!” (Psalmul 71:9, 16).

• „Ferice de cei ce-şi pun tăria în Tine... Ei merg din putere în putere, şi se înfăţişează înaintea lui Dumnezeu în Sion” (Psalmul 84:5, 7).

Preaiubiţilor, credeţi voi că Dumnezeul nostru este puternic? Dacă El este puternic, nici o putere nu poate rezista în faţa Lui. De aceea, încredinţaţi totul în mâna Lui tare. El va găsi o cale de ieşire. Mai mult decât atât, credeţi în cuvântul Lui: „În ziua când Te-am chemat, m-ai ascultat, m-ai îmbărbătat şi mi-ai întărit sufletul” (Psalmul 138:3).

Dumnezeu vă iubeşte şi vă binecuvântează