Am slujit la Detroit timp de 30 de ani. În timp ce predicam pe străzi, am fost blestemat. Am fost scuipat. Au aruncat cu sticle în mine. Gloanțe au zburat pe lângă mine. Nimic din toate acestea nu m-au deranjat vreodată. Nu m-am simțit jignit. Nu cunoșteam acele persoane, iar acestea nu mă cunoșteau.

Totuși soția mea mă privea în mod greșit și Domnul să aibă milă. E mai grav decât o sticlă. E mai grav decât un foc de armă.

Vine un moment în care anumite situații de viață sunt dincolo de speranța umană. Nu există niciun sfat, niciun medic, niciun medicament sau altceva care să vă poată ajuta. Situația devine imposibilă. Necesită un miracol, altfel va ajunge la devastare.

În astfel de momente, singura speranță rămasă cuiva este să ajungă la Isus. Acea persoană trebuie să-și asume responsabilitatea de a-L căuta pe Isus și să fie determinat: „Nu plec de aici până nu aud un răspuns de la Domnul! Trebuie ca El să-Mi spună: „S-a rezolvat! Acum continuă să înaintezi!”

„În ea voi vă bucurați mult, măcar că acum, dacă trebuie, sunteți întristați pentru puțină vreme, prin felurite încercări, pentru ca încercarea credinței voastre, cu mult mai scumpă decât aurul care piere, și care totuși este încercat prin foc, să aibă ca urmare lauda, slava și cinstea, la arătarea lui Isus Hristos.” (1 Petru 1:6-7)

„Domnul să-Și reverse îndurarea peste casa lui Onisifor; căci de multe ori m-a mângâiat și nu i-a fost rușine de lanțul meu; și când a ajuns în Roma, m-a căutat cu multă grijă și m-a găsit… și știi foarte bine cât ajutor mi-a dat el în Efes.” (2 Timotei 1: 16-18)

Ierusalimul este un simbol al orașului lui Dumnezeu sau al locației lui Dumnezeu. Reconstruirea zidurilor a fost importantă deoarece a servit ca un semn pentru dușmanii lui Israel, arătând că Dumnezeu a fost cu poporul Său și a dezvăluit binecuvântarea Sa.

Când Neemia a auzit că zidurile Ierusalimului erau încă dărâmate la mai bine de jumătate de secol după finalizarea reconstrucției templului, el „a stat jos și a plâns multe zile” (Neemia 1:4). Apoi a postit și s-a rugat, în timp ce a formulat un plan pentru remedierea situației.

Pavel și Barnaba au fost parte din primul grup misionar care a existat vreodată. Cei doi bărbați au experimentat împreună o slujire puternică și rodnică, până când a apărut o neînțelegere, care i-a schimbat în umblarea lor.