„Căci i-ai ieșit înainte cu binecuvântările bunătății și i-ai pus pe cap o cunună de aur curat.” (Psalmul 21:3). La prima vedere, acest verset scris de David este un pic derutant. Cuvântul „i-ai ieșit înainte” este de obicei asociat cu „a împiedica”, dar traducerea modernă aici ar fi „îl întâmpini cu binecuvântările bunătății” (NKJV).

Cuvântul biblic pentru „a ieși înainte” înseamnă „a anticipa, a fi precedent, a vedea dinainte și a împlini în avans, a plăti o datorie înainte de a fi scadentă”. Mai mult, aproape de fiecare dată, aceasta implică ceva care este făcut cu bucurie.

Mulți credincioși nu vor să creadă că vor suferi greutăți sau vor cunoaște durerea, dar Scriptura are un cuvânt foarte diferit pentru noi.

Dacă ai lua un coiot și i-ai spune „Am să te mut din mediul în care te-ai născut într-un coteț de găini!”, probabil că nu le-ar fi plăcea găinilor ca inima coiotului să nu fie schimbată mai întâi de toate.

„Domnul nu întârzie în împlinirea făgăduinței Lui, cum cred unii; ci are o îndelungă răbdare pentru voi și dorește ca niciunul să nu piară, ci toți să vină la pocăință. Ziua Domnului însă va veni ca un hoț.” (2 Petru 3:9-10)

 „Samuel a luat cornul cu untdelemn şi l-a uns în mijlocul fraţilor lui. Duhul Domnului a venit peste David începând din ziua aceea şi în cele următoare. Samuel s-a sculat şi s-a dus la Rama.” (1 Samuel 16:13).

„De aceea, cu atât mai mult, trebuie să ne ţinem de lucrurile pe care le-am auzit, ca să nu fim depărtaţi de ele.“ (Evrei 2:1)

În Numeri 13 și 14, găsim limbajul și definițiile adevăratei credințe și ale necredinței. Cele zece iscoade care fuseseră în țară se întorseseră cu un raport cu privire la ceea ce au văzut. „Iată ce au istorisit lui Moise: "Ne-am dus în ţara în care ne-ai trimis. Cu adevărat, este o ţară în care curge lapte şi miere şi iată-i roadele. Dar poporul care locuieşte în ţara aceasta este puternic, cetăţile sunt întărite şi foarte mari. Ba încă am văzut acolo şi pe fiii lui Anac.” (Numeri 13: 27-28). Așadar, raportul a fost atât pozitiv, cât și negativ.

Biserica Noului Testament s-a născut într-o strălucire a gloriei. Duhul Sfânt a coborât peste ei cu foc, iar primii creștini au vorbit în limbi și au prorocit. Teama de Dumnezeu a căzut asupra lor și asupra tuturor celor care i-au văzut, și mulțimile au fost convertite. Era o biserică triumfătoare, neînfricată de Satana, lipsită de reverență față de idoli, netemătoare de ciumă sau persecuție. Era o biserică spălată în sânge, care trăia și murea în victorie.